0264 933

 
 

Sa traiesti cu durere nu e normal

16.10.2015

Fiecare individ invata singur sensul cuvantului durere: din propria lui experienta, dobandita inca din copilarie ca urmare a micilor traume fizice accidentale iar, mai tarziu, pe parcursul vietii, acest simptom se repeta destul de des, fiind frecvent intalnit in multe afectiuni acute sau cronice, usoare sau grave.

Ce este durerea?

Definiția I.A.S.P. (International Association for the Study of Pain) a durerii este "o senzatie si o experienta senzitiva si emotionala neplacuta, asociata cu o leziune tisulara existenta sau potentiala, sau descrisa ca o astfel de leziune" (Merskey, 1986). Aceasta definitie implica atat factori senzitivi (de ex. nocicepția) cât și emoționali (ex. suferința). Se formulează de asemenea evenimente "actuale" dar și "potențiale".

Pana la un punct, durerea  acuta este un mecanism de protectie: prin experienta dureroasa, copilul cunoaste lumea, de exemplu, durerea acuta din fracturile de membru determina imobilizarea membrului, ceea ce limiteaza  leziunea.   Deoarece este o senzatie neplacuta si se asociaza cu leziuni tisulare potential grave, durerea este un semnal de alarma in cee ace priveste starea de sanatate.

Durerea este asociata cu o reactie emotionala negativa, mai ales daca este de lunga durata, ceea ce ne face sa privim totdeauna durerea intr-un context complex, vizand mai multe planuri: fizic, psihologic, social, si spiritual.

Intensitatea durerii  poate fi foarte diferita, nu numai de la un om la altul ci si de la un moment la altul si mai ales de la o etapa de evolutie a bolii la alta. Cu siguranta durerea este de departe principalul simptom care indruma pacientul la medic.

De cate feluri poate fi durerea?

Durera poate fi acuta, adica apare brusc uneori in plina stare de sanatate si are o cauza de cele mai multe ori usor identificabila. Durerea acuta dureaza de obicei atat cat dureaza boala, sau chiar mai putin și dispare odata aplicat tratamentul cauzei.  

Durerea cronica apare atunci cand o durere acuta persiata mai mult de o luna. Durerea datorata evolutiei bolilor neoplazice este o durere cronica, ce creste in intensitate pe masura ce procesul patologic se extinde in “pata de ulei” si cuprinde in evolutie tot mai multe structuri.

Durerea cronica poate fi considerata ea insasi o boala in cadrul bolii care a determinat-o. De aceea este nevoie de o evaluare individuala clinica pentru a o caracteriza si pentru a indica tratamentul cel mai potrivit.

Tratamentul durerii cronice

Tratamentul durerii cornice trebuie adaptat permanent intensitatii si caracteristicilor durerii, deci urmarit in timp atat ca eficienta dar si ca efecte adverse.  

Nu există măsurători obiective pentru durere. Putem ști că o persoană “are durere“ doar pe baza afirmațiilor sau acțiunilor sale deoarece durerea este “ceea ce spune pacientul ca este” si depinde atat de boala cat si de pragul de durere al fiecarui individ .

De aceea in Sectia de Ingrijiri Paliative a Spitalului Polaris consideram ca evaluarea și adaptarea permanenta a tratamentului durerii cornice a pacientului sunt esentiale.  Interventile de control al durerii se fac dupa standardele europene, insa in centrul tuturor actiunilor este pacientul, toate tratamentele fiind individualizate.

Tratamentul durerii cornice neoplazice nu este exclusiv medicamentos. Toti pacientii beneficiaza de o abordare multidisciplinara a suferintei lor, atat fizice cat si din perspectiva starii psihice si spiritual.

Acesta este avantajul major al pacientului internat in Spitalul Polaris, abordarea multidisciplinara; dependent de nevoile indivduale ale unui pacient se pot efectua consulturi de specialitate de Recuperare Medicala, Cardiologie, Neurologie, Psihiatrie, Endocrinologie, Diabetologie si Nutritie, Dermatologie, Gastroenterologie,  suport psihilogic si spiritual.

Anumite sindroame dureroase beneficiaza mult in urma procedurilor de reabilitare medicala in baza de recuperare a Spitalului: un exemplu in acest sens este durerea neuropatica, adeseori asociata suferintei din cancer sau limfedemul aparut dupa interventiile chirurgicale majore pentru cancer. Ambele beneficiaza de reabilitare medicala in aceeasi masura in care beneficiaza de tratamentul medicamentos.

Puterea echipei de ingrijire a Spitalului de Recuperare si Tratament Polaris consta tocmai in abordarea complexa a cazurilor de durere, dar nu numai a acestora, ci a suferintei globale a pacientilor si familiei acestora.

Echipa Ingrijiri Paliative

Dr. Hica Ileana

Dr. Pop Sorina

Dr. Neacsu Bogdan


Comentarii

Adauga comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web si adresele de e-mail se transforma automat in linkuri.
  • Liniile si paragrafele sunt rupte automat.

Polaris Medical cunoaste importanta datelor dvs. si se angajeaza sa protejeze confidentialitatea si securitatea acestora. De aceea, este important pentru noi sa va furnizam intr-o maniera integrata si practica informatiile legate de prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal in calitate de persoane vizate, utilizatori ai website-ului www.polarismedical.ro. Afla mai multe despre Politica de confidentialitate a datelor si drepturile tale ca si utilizator polarismedical.ro

Polaris Medical foloseste cookie-uri pentru personalizarea continutului oferit. Continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau.